joi, 17 aprilie 2008

Fuga de suflet

E tarziu, ramurile au incetat sa mai infloreasca primvara iar noaptea se deshide in fata mea facanduma sa uit unde locuiesc, de parca nu as locui nicaieri si pretudindeni. Viata isi toarna in ale ei clepsidre din nou nisipul care avertizeaza ca timpul se scurge in oamenii muritori. Uneori nu mi place sa apelez la suflet pentru ca e ca un strigat mut pe care nu-l aude nimeni de aceea prefer sa-l ignor. De multa vreme fug de el, incercand sa mi ocup timpul cu ganduri. Chiar si prin mijloace de transport sau mai peste tot locul incerc sa port o casca in ureche, sa citesc o carte sau sa vorbesc cu cineva doar ca sa uit de suflet. El poate fi simtit foarte tarziu de cineva, nefiind separat de ganduri si de restul proceselor din viata mea. E o credinta noua ce se pare ca da roade si care prinde viata.
Uneori mai cred ca exista oameni care pot sa auda strigate mute si apoi daca aflu ca nu l-au auzit prefer sa incep sa spun critici la adresa lor. Daca nu ma plac macar sa i critic. Sa le arat ca am drumul meu si ca nu sunt interesat de ei,
sa fug de mine, sa mi creez pe parcursul vietii ce tot inainteaza zile
care sa se desfasoare constructiv. Chiar si prin scris fug de suflet, e o punte a mea interioara care se leaga cu lumea de afara, care incearca sa creeze poduri si sa repare poduri. Scrisul e un loc ca punct de sprijin nevazut de nimeni, ca o capcana pentru cei care cred ca ti-au darmat lumea despre care vorbeai intr un moment. E un taram secret pe care pot sari sa ma joc cu mintea in voie dezvoltandu-ma ca intr-o zi sa patrund in lumea reala pe o treapta mai sus pozitionata ca nivel si acolo odata ajuns sa pot uita pentru totdeauna de el, de suflet .
Fiecare cred ca fuge la fel ca mine de el, intr-o masura mai mica sau mai mare pentru ca fiecare ne dorim o viata fara lipsuri si tindem spre perfectiune pe care uneori ne place sa consideram ca am atins-o.

0 comentarii: