Echilibrul in viata

Au trecut cativa ani de cand mi-am propus in gand cu ochii inchisi o dorinta. Fiecare coleg si-a pus o dorinta in facultate. A mea a fost sa-mi gasesc centrul, calea de mijloc, echilibrul.
Pe parcurs am inceput sa vad cate putin mai clar ceea ce ar putea sa insemne el in luarea deciziilor de zi cu zi dar acum am descoperit ca pentru a ajunge sa merg pe muchia de cutit dintre o extrema sau alta e destul de greu. Pentru asta trebuie sa gasesc o serie de carti cu tematica psihologica care sa vorbeasca despre urmatoarele : mandrie, invidie, egoism, emotii si altele.
Avand in vedere ca la lucru, lucrez intr-un colectiv destul de mare reusesc de multe ori sa sesisez una din ele pe la cate un coleg sau colega. Doar ca nu folosesc termenii pe care ii caut mai sus ci dau un diagnostic de : oameni prefacuti.
Termenul de ,,oameni prefacuti" este destul de des intalnit in mintea mea, dar nu de la fel de multe ori utilizat in viata de zi cu zi(rostit)..asa ca incerc sa aflu, sa despart intr-o mica analiza acest termen de ,,prefacut".
Sunt zile cand ma vad si eu asemenea celorlalti cazand intr-una din aceste mici gropi, dar totusi atat de mari si-mi zic : mie scarba de mine.
Din dorinta de-a avea mai mult decat necesar oamenii au purtat razboaie, pentru mandrie oamenii s-au urcat pe un munte dar din dorinta de ,,hai sa ajung eu primul" a mai murit sau a fost omorat cate unul, etc etc. La job la fel fiecare se crede sef din dorinta de ajunge sef...fiecare vrea sa fie superior celuilalt chiar daca are aceeasi functie ca si el, se mai naste cate un scandal si tot asa.
Mi-as dori o mica analiza a mandriei deoarece ma seaca intreabarea :
Unde se termina increderea in sine si unde incepe mandria. Acestea doua se pot confunda...acum poti zice ca ai doar incredere in tine cand de fapt pe dedesupt faci o gramada de lucruri in viata pentru mandrie.
Dar oare mandria nu este buna deloc deloc deloc?
Aud la parinti zicand : vreau sa ma mandresc de odrasla mea. Ei gresesc cand zic asta?