Despre asa-zisele metode de economie

Vreau sa-mi traiesc viata la oras intr-un mod cat se poate de salbatic. Prietenii stiu deja ca de putine ori ma simt in largul meu atunci cand sunt barbierit complet, si avand in vedere ca sunt baiat intotdeauna la baieti prin camere va fi mai dezordine decat in camera unei fete asa cum este si la mine, nu intotdeauna.
Uneori imi place sa vad dezordine in afara pentru ca ea arata intr-un fel felul cum ma simt eu interior. Sau poate doar vreau sa ma simt responsabil prin propriile forte in teritoriul vietii mele. Uneori vreau sa stiu ca am de facut tot felul de lucruri pe viitor cum ar fi curatenia in camera mea, rasul barbii si asta sa-mi dea satisfactie. Daca tot timpul ar fi ordine nu as sti ce este dezordinea.

In cazul practicilor mele de economie cum ar fi aceasta (2.atunci cand faci dus foloseste un lighean in dreptul dusului pentru ca apa stransa sa fie turnata in buda (intotdeauna pana se incalzeste apa in centrala curge destula apa rece ))
e destul de dubioasa recunosc.(In Germania exista o metoda de reciclare a apei. Curge dupa ce faci dus...se duce intr-un bazin si apoi in buda.) Te face sa te gandesti ca Bogdan o duce destul de prost si este adevarat..dar nu in privinta aspectului financiar ci in privinta faptului ca nu stiu sa apreciez ceea ce am. Vreau sa valorific faptul ca ceea ce am conteaza si cum pot sa imi produc satisactie ( de data asta nemaifiind vorba de ordinea lucrurilor din casa si rasul barbii) decat vazand cum inseamna sa nu ai.
Apoi alt motiv pentru care sunt adeptul acestei saracii autoimpuse (cu metode de economie) cum o numesc altii e faptul ca m-a fascineaza ideea de-a fi uneori un om care se comporta ca un primitiv sau ca si cum nu are toate conditiile necesare si totul pentru a se realiza in ceea ce are nevoie.
Am vazut la tv oameni care cara distante imense caldari cu apa pentru nu au de unde bea apa decat aducand de la vreun km distanta, sau oamenii din desert, acei oameni pretuiesc apa. Eu nu pot sa o pretuiesc, pentru ca ea a curs dintotdeauna la robinet, pentru ca ai mei m-au alintat de mic si am avut de toate. Vreau sa experimentez pe mine cu toate ca am, asemenea oamenilor din desert.
Nu ma simt capabil si nu mi simt umila constiinta capabila sa perceapa, sa zica : wow imi curge apa la robinet ...
Asemenea oamenilor si unui pictor celebru care tanjea sa-i dea lacrimile cand privea un rasarit de soare dimineata si sa ramana mut in fata a ceea ce vede as vrea sa vad si eu nu picatura aceea de apa de la robinet, ea e doar un exemplu oricare, sa vad ceea ce e in jurul meu cu o constiinta mai plina, mai larga mai luminoasa. Vreau sa exclam si sa constientizez faptul ca traiesc, ca sunt in viata, si cum pot sa fiu asemenea pictorului care ramanea mut cand privea rasaritul de soare decat incercand sa valorific ceea ce am prin neavut, chiar daca am.
Atunci cand merg la masa, cand am pe cineva langa mine, cand privesc pe cineva nu pot sa realizez ceea ce am in fata ochilor, ma simt incapabil dar apoi ma intreb ca daca as fi intradevar capabil sa valorific ceea ce am in jurul meu mai tare nu s-ar izbi ea de un mare gol din partea celorlalti?

Imi amintesc ca am vazut demult un filmulet cu o femeie care traia intr-o manastire si acea femeie zicea ca vin oamenii la ea si ii cer sfaturi ca sa devina si ei mai intelepti. Si ea a zis altei femei : simplul fapt ca mergi in gradina si culegi gandacii de colorado de pe cartofi este deja ceva extraordinar.
La fel se intampla si in viata la mine, nu reusesc sa vad faptul ca lucrurile simple sunt extraodinare, de aceea incerc sa le fac mai grele pentru ca poate curand le voi vedea asa cum imi doresc, uimitoare incat sa raman mut.

Apoi filmele cu oamenii care traiesc in salbaticie au inceput sa ma atraga pentru ca ei par mai degraba sa valorifice ceea ce au.

(recomand filmul " In to the wild " din nou)

Thomas Mann - Muntele vrajit & File de jurnal

E grea, e mare, e frumoasa. Are peste 900 de pagini si cand au zarit-o pentru prima oara parintii mei s-au speriat de imensitatea ei. Dar de fapt ea nu are atat de multe pagini ci cu cateva mai putin pentru ca sunt si texte in limba franceza iar eu nu inteleg franceza.
Mi-ar fi placut sa inteleg franceza.
E o carte care cuprinde o multime de teme cum ar fi anatomia, psihologia, filosofia, chimia, parapsihologia, istoria, sportul etc. etc. De multe ori ma gandeam la personajul principal al cartii Hans Castorp cand eram la lucru abia asteptand urmatoarea zi de lectura ca sa vad cum o mai duce acolo in munti departe de civilizatie intr-un sanatoriu incercand sa se vindece de ceea ce medicii ar considera boala. Apoi mai era timpul, cum poti lupta cu el?

File de jurnal - 2 noiembrie 2010



In dimineata asta de 2 noiembrie 2010 dupa ce-am vazut o privire a tatalui care parca vroia sa evadeze din casa, dar ca intotdeauna nu are curaj fara mama m-am indreptat spre oglinda din baie unde uitandu-ma la mine am vazut cum imbatranesc si parca s-a accentuat mai tare pe mine trecerea timpului. M-am ciufulit in fel si chip amintindu mi ca aerul vitalizeaza dar aerul nu era decat in mintea mea si apoi m-am ras cu lama.
Am facut o cu speranta ca ea sa ma duca cu cativa ani inapoi dar spre surprinderea mea nu prea a facut-o ca alte dati.
Mi-am amintit de momentele cand obisnuiam sa merg la oglinda din baie unde incepeam sa rad de mine insumi. La inceput daca nu gaseam nimic nostim la mine trebuia sa caut iar daca nu gaseam trebuia sa mai caut sa schitez un zambet usor timid. Pe urma trebuia sa fiu mai indraznet pana se transforma intr-un adevarat zambet pana la urechi. Timpul ma innebunea.



In toata aceasta nebunie a imbatranirii in cartea lui Thomas Mann apare intrebarea cum poti faci timpul sa fie important si cateva cuvinte despre ermetism. Termenul de ermetism vine de la ermetic, inchis ermetic asemenea borcanelor de zacusca pentru iarna, conservelor sau poate chiar acelor morminte care au fost conservate prin Egipt. Acestea stau acolo foarte mult timp, luni si ani iar cand sunt deschise vreunul continutul este proaspat si intact. Timpul nu are efect asupra lor si nu le transforma. Nu este vorba de nici o alchimie ci doar de o conservare.

Din dorinta mea de-a ma conserva pe mine am inceput sa prefer mai mult racoarea, frigul decat caldura. Uneori iarna dupa mine as da foarte putin drumul la centrala.
Am inceput sa mananc iaurt pentru ca multe studii au aratat ca mareste longevitatea iar daca e vorba de mancare sanatoasa desi stiu ca nu e dintre cele mai sanatoase dar se apropie am inceput sa fiu un inrait in ale cerealelor.
Tot din dorinta de conservare am inceput sa mi propun cate un proiect maret care poate fi continuat de alta generatie dupa mine cum ar fi o casa mare de tot, un apartament. Incerc sa dau banii pe ceea ce ar putea constitui o amintire (un aparat cu care sa fac poze multe) sau care ar insemna pentru mine un pas mic de a creste evolutiv in specia generatiei mele, a celor aproape de familie.
Am inceput sa adun carti, carti multe caci e bine sa ai un hobby daca nu pentru ceea ce obtii de la el macar pentru sanatate.
Cei din generatia familiei mele imbratranesc si ei si ma gandesc ca am mai multe poze cu necunoscuti decat cu ei, dar totusi incerc sa nu fiu limitat si sa nu fac o intrecere.
Imi place o carte in care moare o familie, se naste alta in acelasi loc si tot asa, capatand o poveste iar fiecare mostenind de la fiecare cate un defect sau o calitate care a reusit sa o dezvolte lunad-o la randul lui de la un altul sau fiind o aptitudine proprie.
Apoi in privinta cadourilor mi-a venit ideea sa incep sa ofer cam acelasi tip de cadou mai in fiecare an aceleasi persoane. De exemplu plante ...ei si in fiecare an duci cate o planta, mereu alta dar zeci de ani acelasi tip de cadou. Ar insemna o continuitate, poate o poveste. Voi ce credeti?