Thomas Mann - Muntele vrajit & File de jurnal

E grea, e mare, e frumoasa. Are peste 900 de pagini si cand au zarit-o pentru prima oara parintii mei s-au speriat de imensitatea ei. Dar de fapt ea nu are atat de multe pagini ci cu cateva mai putin pentru ca sunt si texte in limba franceza iar eu nu inteleg franceza.
Mi-ar fi placut sa inteleg franceza.
E o carte care cuprinde o multime de teme cum ar fi anatomia, psihologia, filosofia, chimia, parapsihologia, istoria, sportul etc. etc. De multe ori ma gandeam la personajul principal al cartii Hans Castorp cand eram la lucru abia asteptand urmatoarea zi de lectura ca sa vad cum o mai duce acolo in munti departe de civilizatie intr-un sanatoriu incercand sa se vindece de ceea ce medicii ar considera boala. Apoi mai era timpul, cum poti lupta cu el?

File de jurnal - 2 noiembrie 2010



In dimineata asta de 2 noiembrie 2010 dupa ce-am vazut o privire a tatalui care parca vroia sa evadeze din casa, dar ca intotdeauna nu are curaj fara mama m-am indreptat spre oglinda din baie unde uitandu-ma la mine am vazut cum imbatranesc si parca s-a accentuat mai tare pe mine trecerea timpului. M-am ciufulit in fel si chip amintindu mi ca aerul vitalizeaza dar aerul nu era decat in mintea mea si apoi m-am ras cu lama.
Am facut o cu speranta ca ea sa ma duca cu cativa ani inapoi dar spre surprinderea mea nu prea a facut-o ca alte dati.
Mi-am amintit de momentele cand obisnuiam sa merg la oglinda din baie unde incepeam sa rad de mine insumi. La inceput daca nu gaseam nimic nostim la mine trebuia sa caut iar daca nu gaseam trebuia sa mai caut sa schitez un zambet usor timid. Pe urma trebuia sa fiu mai indraznet pana se transforma intr-un adevarat zambet pana la urechi. Timpul ma innebunea.



In toata aceasta nebunie a imbatranirii in cartea lui Thomas Mann apare intrebarea cum poti faci timpul sa fie important si cateva cuvinte despre ermetism. Termenul de ermetism vine de la ermetic, inchis ermetic asemenea borcanelor de zacusca pentru iarna, conservelor sau poate chiar acelor morminte care au fost conservate prin Egipt. Acestea stau acolo foarte mult timp, luni si ani iar cand sunt deschise vreunul continutul este proaspat si intact. Timpul nu are efect asupra lor si nu le transforma. Nu este vorba de nici o alchimie ci doar de o conservare.

Din dorinta mea de-a ma conserva pe mine am inceput sa prefer mai mult racoarea, frigul decat caldura. Uneori iarna dupa mine as da foarte putin drumul la centrala.
Am inceput sa mananc iaurt pentru ca multe studii au aratat ca mareste longevitatea iar daca e vorba de mancare sanatoasa desi stiu ca nu e dintre cele mai sanatoase dar se apropie am inceput sa fiu un inrait in ale cerealelor.
Tot din dorinta de conservare am inceput sa mi propun cate un proiect maret care poate fi continuat de alta generatie dupa mine cum ar fi o casa mare de tot, un apartament. Incerc sa dau banii pe ceea ce ar putea constitui o amintire (un aparat cu care sa fac poze multe) sau care ar insemna pentru mine un pas mic de a creste evolutiv in specia generatiei mele, a celor aproape de familie.
Am inceput sa adun carti, carti multe caci e bine sa ai un hobby daca nu pentru ceea ce obtii de la el macar pentru sanatate.
Cei din generatia familiei mele imbratranesc si ei si ma gandesc ca am mai multe poze cu necunoscuti decat cu ei, dar totusi incerc sa nu fiu limitat si sa nu fac o intrecere.
Imi place o carte in care moare o familie, se naste alta in acelasi loc si tot asa, capatand o poveste iar fiecare mostenind de la fiecare cate un defect sau o calitate care a reusit sa o dezvolte lunad-o la randul lui de la un altul sau fiind o aptitudine proprie.
Apoi in privinta cadourilor mi-a venit ideea sa incep sa ofer cam acelasi tip de cadou mai in fiecare an aceleasi persoane. De exemplu plante ...ei si in fiecare an duci cate o planta, mereu alta dar zeci de ani acelasi tip de cadou. Ar insemna o continuitate, poate o poveste. Voi ce credeti?