Multa vreme nu am inteles chinurile pe care le aveau cei care pierdeau pe cineva drag. Ceea ce imi stopa din intelegere era faptul ca ajungeam sa ma gandesc la cati oameni inceteaza din viata in fiecare zi, cate drame si boli chinuitoare se abat asupra altora spre deosebire de pierderea unei singure persoane dragi care parea cu totul o banalitate. Adica era ca si cum persoana ar fi avut o psihoza pentru ca nu putea sa priveasca in ansamblu viata cu dramele ei, unele mai usturatoare decat altele. Pur si simplu aceste chinuri pentru moartea persoanei dragi pareau ca fiind niste stari umplute cu egoism, lipsa de discernamant si fara o privire in ansamblu.
Si totusi daca privim in partea bucuroasa a vietii vedem ca lucrurile ce incanta nu par a fi atat de banale tocmai pentru ca ele conteaza, pentru ca ni se intampla noua, pentru ca e banal sa iti compari propria fascinatie pentru o imbratisare cu fascinatia care au altii in toata lumea in acelasi moment. Cineva care a reusit sa ia un examen ce si-l dorea luat demult, si-a implinit un vis sau a ramas alaturi de aleasa toata viata pana la 90 de ani nu poate fi cuprins in cuvinte si comparat cu cei de pe toata planeta si istoria omenirii..
Deci nici chinul pentru moartea cuiva drag nu este o banaliate si nu merita comparat cu imensitatea durerii universului.
Acum 2 zile
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu