vineri, 1 august 2008

Mircea Cartarescu - Jurnal


Nu demult era sa zic ca jurnalul Monicai Lovinescu din perioada 1980-1984 nu m-a ajutat mai cu nimic la dezvoltarea mea. Dar de fapt realizez ca ea spunand lucruri aparent banale in jurnalul ei asta nu ma impiedica sa spun si eu lucruri aparent banale in al meu ci chiar imi da forta sa fac asta.

Si totusi jurnalul lui Mircea Cartarescu din perioada 1990-1995 mi-a placut mai mult.
M-a facut sa ma gandesc la faptul ca toti oamenii sunt niste piese de puzzle care trebuie puse la un loc pentru a ajunge la maturitate. Si ce poate insemna maturitatea decat momentul cand ai umplut universul intr-o asemenea masura incat el ajunge sa se potriveasca perfect cu ficatul, apendicita, oasele, bursa, pancreasul, cu sangele. In momentul cand lumea din interior devina una cu lumea de afara atunci exista o suprapunere perfecta a realitatii si momentul cand am facut un pas mare pentru noi insine, iesind din lumea iluzorie, romantica, visatoare.
In momentul cand oamenii trec pe langa noi sau vorbesc cu noi de fapt cei mai multi se uita prin textura, unii vazand cat de departe esti si minuscul, altii cautand drumul rataciti nestiind unde esti.
Si poate ca asta inseamna maturitatea..sa vezi cat de departe poti ajunge fiind sincer cu tine si fata in fata cu universul...

2 comentarii:

Mihaela Chelaru spunea...

este absolut minunata insemnarea asta! sfarsitul chiar m-a sensibilizat! absolut superb! sa tot mai scrii insemnari de genu' asta, te prind chiar foarte bine si cine stie, poate ca intr-o buna zi voi veni la lansarea primei tale carti!

bogdanrazvan spunea...

ei, eu sper sa las macar un volumas de memorii, macar ceva de familie